Art Directors Club România se extinde cu 13 noi membri

13 noi membri, profesioniști în industria de publicitate, se alătură activității ADC România - parte din Art Directors Club of Europe.

Celor 57 de membri, parte din ADC, li se alătură:

Alex Negoescu – Creative Director, Cohn&Jansen JWT | Andrei Nica – Group Creative Director, Leo Burnett | Bianca Dumitrașcu - Designer - Ampersand Studio; Founder - Caracter; Chapter Lead - TypeThursday | Corina Băcanu – Content Director, WOPA | Emanuel Borcescu - Head of Art, FCB Bucharest | Ioana Gheorghiță - Brand Strategist | Ioana Zamfir - Creative Director, MRM//McCann | Mihai Costache - Group Creative Director, MullenLowe | Miruna Dumitrescu - Senior Copywriter, Ogilvy Social Lab Brussels | Ruxandra Papuc – Group Creative Director, McCann Worldgroup | Sabin Staicu - Associate Creative Director, Three | Silviu Antohe - Group Creative Director, MullenLowe | Ștefan Chirițescu - Head of Strategy, Kubis & Cheil Centrade South East Europe.



Din noiembrie 2017, conducerea organizaţiei este asigurată de Valentin Suciu, preşedinte & Creative Director, Jazz Communication şi de vicepreşedinţii Costin Bogdan, Group Creative Director, McCann Worldgroup România şi Diana Papuc, Freelance Art Director.

ADC România este organizația publicitarilor care vor să colaboreze pentru creșterea nivelului creativității și relevanței comunicării. Membrii ADC sunt, în marea majoritate, directori de creație sau profesioniști cu experiență și rezultate dovedite. Și mă bucur să îi avem alături pe noii membri ADC, oameni de o valoare incontestabilă, care cu toții au ceva valoros de dat înapoi României și industriei din care fac parte.”, declară Valentin Suciu - Creative Director, Jazz Communication & Președinte ADC*RO.


Despre:


| Alex Negoescu – Creative Director, Cohn&Jansen JWT |



„Copywriter de 15 ani și director de creație de 9, cu premii la Internetics, Fibra, Effie, Cannes Lions și D&AD. Co-scenarist la Arest (2019), best feature film award la TIFF, selecționat oficial la Karlovy Vary International Film Festival și Cairo Film Festival.”



| Andrei Nica – Group Creative Director, Leo Burnett |



„După ce am studiat cu entuziasm moderat Sociologia timp de 3 ani, m-am angajat în publicitate. Deși lucrez în domeniu de vreo 13 ani, n-am schimbat multe agenții în timpul ăsta. Am lucrat 6 ani pentru Saatchi & Saatchi, apoi 6 ani la Graffiti BBDO, iar acum, de aproape un an, sunt la Leo Burnett. În afară de banking, cred că am lucrat cam pe tot ce se poate lucra și, cel puțin până în momentul ăsta, nu pot să zic că-mi pare rău.”


| Bianca Dumitrașcu - Designer - Ampersand Studio; Founder - Caracter; Chapter Lead - TypeThursday |



„Bianca Dumitrașcu este designer specializat în lettering și typography. În 2017 a terminat masterul Advanced Typography la EINA Barcelona. De atunci și-a dedicat timpul explorând o gamă largă de stiluri și tehnici, de la caligrafie și caractere decorative istorice până la design-ul de fonturi. În 2018 a deschis Ampersand Studio, în cadrul căruia creează litere personalizate pentru logouri, cărți, ambalaje, felicitări, postere și altele. Tot în 2018 a creat și Caracter — proiect educațional prin intermediul căruia oferă cursuri, workshop-uri, prezentări și consultanță în caligrafie, lettering, typography și type design. Din dorința de a încuraja discuțiile pe tema literelor și a comunicării vizuale locale, în 2019 a lansat în București evenimentul lunar TypeThursday — prezent în alte 9 orașe, are ca scop promovarea creației și utilizării de literă.”


| Corina Băcanu – Content Director, WOPA |



„Creativ mutat pe net.”


| Emanuel Borcescu - Head of Art, FCB Bucharest|



„Emanuel are 14 ani de experiență în publicitate, în agenții precum Young & Rubicam; Leo Burnett sau Mercury360. S-a ocupat de art direction și ilustrații pentru diverși clienți: Volkswagen, Staropramen, Bucovina, Sobranie, Nescafe, HBO, Philips, Băneasa Mall, Nestle. Din 2012 este Senior Art Director/Head of Art la FCB Bucharest.”


| Ioana Gheorghiță - Brand Strategist |



„Ioana are 14 ani de experiență în strategie de brand și comunicare. Lucrează independent și colaborează cu agenții de publicitate, echipe creative și branduri. Munca ei aduce claritate, substanță și metodă în comunicarea creativă. Distincțiile Ioanei includ Effie, Cannes Lions, Golden Drum, ADC.”


| Ioana Zamfir - Creative Director, MRM//McCann |



„Ioana a fost născută și crescută în București, unde a urmat calea jurnalismului, iar acum mai bine de 10 ani, și-a făcut intrarea în publicitate. 7 dintre ei i-a petrecut în McCann București, dintre care 2 în poziția de Group Creative Director. Apoi și-a continuat progresul în leadershipul creativ ca director de creație al Centrade Cheil România, și, din 2019, ca director de creație al MRM//McCann.
În acest timp, a acumulat experiență pe clienți locali și internaționali precum Vodafone, Coca-Cola, Samsung, Mastercard, Unilever, YUM sau Julius Meinl. Ioana este unul dintre cei mai premiați directori de creație din România, campaniile dezvoltate de ea fiind premiate la cele mai importante festivaluri globale și regionale: Cannes Lions, D&AD, LIA Awards, Clio Awards, Eurobest, Epica, Golden Drum. De asemenea, Ioana a fost desemnată Copywriterul Anului în România în anul 2017, de către un juriu internațional în cadrul Fibra Awards, și a făcut ea însăși parte din juriul celor mai prestigioase festivaluri de advertising, inclusiv Cannes Lions, Clio Awards, Eurobest sau New York Festivals.
Ioana își propune să crească creativii care să facă campaniile mari ale zilei de mâine. De asemenea, a cultivat o plăcere pentru călătorii prin lume, pentru kickbox și chiar și pentru jocul de canastă - privit de mulți ca jocul bătrâneții.”


| Mihai Costache - Group Creative Director, MullenLowe |



„Mihai crede că artizanii vor salva advertisingul. Încearcă să se manifeste ca unul dintre ei ca director de creație, copywriter, maker, storyteller. Lucrările lui sunt în colecția permanentă Poster House, muzeul posterelor din New York, și au câștigat la Cannes Lions, One Show, Golden Drum și Effie.”


| Miruna Dumitrescu - Senior Copywriter, Ogilvy Social Lab Brussels |



„Am început să lucrez ca trainee copywriter la 20 de ani. Primul an de juniorat l-am petrecut în Brandstalk, The Group. Mi-am dat seama că îmi doresc un “T0” în advertising, așa că în 2011 am devenit digital copywriter la Senior Interactive. În Mullen Lowe Profero am combinat digitalul cu ATL, BTL și PR în campanii 360, apoi am poposit la Leo Burnett pentru încă un pic de digital. În iulie 2017 m-am întors la prima dragoste (ATL) alături de Jazz, iar de nici 2 luni încerc să le aduc pe toate împreuna în funcția de senior copywriter la Ogilvy Social Lab, Brussels.
Parte dintre campaniile pentru care am lucrat au fost premiate local și internațional la festivaluri ca: D&AD, Cannes, Effie, Sabre, ADC, Golden Drum, Internetics, Fibra, IAB Mix Awards, Webaward.
Brands: Cosmote, Orange, Pampers, Cora, AVON, Napolact, Nespresso, Provident, Airwaves, Skittles, Five Gum, Phillip Morris, JTI, BAT, Fundația Soros, Asociația Accept, Magic Camp.”


| Ruxandra Papuc – Group Creative Director, McCann Worldgroup |



„Absolventă de jurnalism, Ruxandra Papuc intră în publicitate în 2009, iar în 2017 devine director de creație în cadrul McCann București. În ultimii ani a adus în țară unele dintre cele mai grele trofee din advertising, de la Cannes, la One Show, Eurobest și multe altele, însă cel mai mare succes este includerea unei campanii în arhiva permanentă MoMA New York. În prezent conduce jumătate din creația McCann București, unde se ocupă de conturi globale și locale.”


| Sabin Staicu - Associate Creative Director, Three |



„30 de ani în viață, vreo 8 în publicitate.
Scriu (și m-am convins că scriu bine), dar mă inspiră mai mult artele vizuale.
Fac poze în stânga și în dreapta - am 321 de followeri pe Instagram.
Ascult muzică întruna și nu înțeleg cum poți să fii doar rocker, sau doar rapper, sau doar ceva anume.
Uneori sunt curios la ce o să mă gândesc în continuare.
Și nu îmi place când mă laudă cineva de față cu mine.”


| Silviu Antohe - Group Creative Director, MullenLowe |



„Silviu Antohe e Group Creative Director, Art Director și Fotograf. Crede că cele mai originale instrumente creative sunt trăirile și obsesiile personale exprimate prin viu grai și abia după amplificate de tehnologie. Pe plan local deține titlul de Best Photography la Webstock trei ani la rând, iar premiile internaționale includ: Golden Drum, Effie, Fibra și Ad Black Sea. Lucrările lui au apărut în Luerzer’s Archive și în colecția permanentă a muzeului de postere Poster House din New York.”


| Ștefan Chirițescu - Head of Strategy, Kubis & Cheil Centrade South East Europe |



„18 ani de experință în publicitate în cadrul unori agenții ca: Tempo, Graffiti BBDO, Oglivy Group, Cohn & Jansen, Kubis, Centrade.
Câștigător a peste 30 de premii EFFIE Awards, pasionat de branding, comunicare, oameni, vin, blues, jazz și trekking.
Co-proprietar al centrului cultural Pavesiana și co-organizator al festivalului Momente de Ogradă, Profesior asociat la SNSPA și Univesitatea București”


***
Printre cele mai importante proiecte ADC România se numǎrǎ: Şcoala ADC*RO, ADC Focus şi Top 3 ADC. Școala ADC*RO începe în ianuarie cursurile celei de-a 12-a ediții; în cele 11 ediții a adunat peste 600 de absolvenți, cu un procent de 50% dintre ei angajați în domeniu.
Top 3 ADC a început în anul 2016 și are în prezent peste 500 de proiecte înscrise și votate de membrii ADC; la finalul fiecărui an sunt alese Idea // Client // Art Director & Copywriter of the Year. Gala Top 3 ADC pentru 2019 va avea loc la început de an 2020.
Prima ediție de ADC Focus on Impact a avut loc pe 14 decembrie 2018 și i-a avut invitați pe Anu Niemonen | hasan & partners, Kris Hoet | FCB Global Head of Innovation & Happiness şi Conn Bertish | Cancer Dojo.