DEADLINE EXTENSION: Înscrieri Școala ADC – ediția a XII-a

Ne pregătim pentru cea de-a XII – a ediție a Școlii ADC și dăm startul unei noi perioade de înscrieri între 23 septembrie și 20 octombrie 10 noiembrie (deadline prelungit și final).

Industria publicității așteaptă următoarea generație de tineri dornici să își prezinte ideile inovatoare și să afle de la cei mai renumiți directori români de creație care sunt criteriile prin care o idee poate fi și creativă, dar mai ales relevantă briefului.



#StoryDinPublicitate despre cum Advertising is a Skill Sharpener cu:
Vali Petridean, ilustrator & publicitar: https://bit.ly/32B142j
Ivcelnaiv, poet & publicitar: https://bit.ly/32Yt3Jy

Înscrierile se fac online, pe www.scoalaadc.ro, rezolvând brief-ul de concurs propus de tutori. Nota finală a testului de admitere se calculează astfel: 60% creativitatea, 20% execuția și 20% relevanța pentru brief. Participarea la concursul de admitere este gratuită, iar pentru a urma cursurile Şcolii ADC*RO, studenţii admişi vor avea de achitat o taxă de 600 de euro.

Școala ADC este adresată tinerilor creativi fără experiență, care vor să înceapă o carieră în publicitate. Pot aplica și candidați care lucrează deja în domeniu, însă cu maximum 1 an de experiență.



Școala ADC se desfășoară în perioada ianuarie – aprilie 2020 și cuprinde atât cursuri și tutorate, dar și vizite și întâlniri în unele dintre cele mai relevante agenții de publicitate din țară. La final de Școală, cursanții își vor putea alcătui un portofoliu de lucrări, care va fi evaluat de către tutorii școlii pentru stabilirea clasamentului final, unde primii 10 cei mai buni studenți vor beneficia de internshipuri în agenții.

Cursantului cu cel mai convingător portofoliu, clasat pe primul loc la finalul Școlii ADC, i se va acorda Bursa Ionuț Popesu, în valoare de 600 de euro - înființată de ADC România, în amintirea lui Ionuț Popescu, art director și fotograf, care și-a pierdut viața în urma incendiului de la Colectiv. Bursa constă astfel în returnarea taxei de participare.



Printre tutorii care aşteaptǎ sǎ pregǎteascǎ noua generaţie de studenţi se aflǎ: Adrian Preda – Creative Director FriendsTBWA, Andrei Tripşa – Creative Partner Three, Cătălin Rusu – Chief Creative Partner & CEO Rusu+Bortun, Claudiu Dobriță – Creative Director McCann PR, Laura Nedelschi – Independent Creative Director, Liviu Ţurcanu – Creative Director Mercury360, Radu Pilat – Managing Partner Heist Industries, Şerban Alexandrescu – Creative Director Headvertising şi Ştefan Vasilachi – Creative Director DDB România.

Începând cu anul 2016, parte a Școlii ADC este și Olimpiadul - un modul extra, desfășurat în același timp cu tutoratele și cursurile Școlii ADC, care pregătește cursanții pentru participarea la festivalurile internaționale, în categoriile dedicate studenților și juniorilor. Modulul Olimpiad a adunat în cei 3 ani 15 echipe, 4 cazuri înscrise la Young Fibra, premiate cu un Gold și un Silver și 17 cazuri înscrise la Future Lions, premiate cu 2 nominalizări.



În 2018 Școala ADC*RO a împlinit 10 ani cu 10 ediţii, cu peste 600 de absolvenţi și un procent de 50% dintre ei angajați în domeniu.




Înscrie-te aici.



Absolventii promotiei trecute


Cum a fost la party-ul de absolvire a Școlii ADC #11